Archive | Voiajori RSS feed for this section

“Caii de curse inaripati” au o identitate sportiva

Viteza, rezistenta, capacitatea rapida de orientare, curajul sau inteligenta sunt secretele succesului lui Dobrin, un porumbel care de o luna incoace se poate lauda ca i-a fost recunoscuta identitatea sportiva. In doi ani a participat la 29 de competitii “asa, ca marele Nicolae Dobrin: si pe ploaie, si pe vant, si pe soare”, dar reusitele sale vor prinde un nou contur deoarece acum, odata cu infiintarea Federatiei Romane de Sport Columbofil”, are si acte de sportiv.

Dobrin, proprietatea columbofilului Nicu Bizdrigheanu, si-a prezentat, joi, alaturi de colegii sai, Hagi si Cobra, “carnetul de sportiv”. A obtinut recunoasterea mult asteptata. El, porumbelul, care de mii de ani este companionul omului.

Inca din antichitate, egiptenii si persii antrenau porumbei pentru a le transporta mesajele. Desi au fost in slujba regilor, printilor si nobililor din toate timpurile, porumbeii nu erau doar simpli slujitori ce carau mesajele capetelor incoronate. De compania unui porumbel nu se putea bucura oricine, astfel incat in acele vremuri era impotriva legii ca un om simplu sa detina un porumbel.

In secolul al 19-lea Julius Reuter a fondat un serviciu de stiri care-i poarte numele si astazi (Reuters), folosind la inceput porumbeii. Porumbeii Reuters au ajutat bancile din Aachen sa prospere, dar si sa evite falimentul. Intre timp, porumbeii au fost inlocuiti de metode moderne, precum internetul, dar autoarea Claire Wolfe a mentionat ca in viitor porumbeii ar putea fi folositi din nou drept mesageri, deoarece tehnologiile moderne nu mai sunt atat de sigure.

Cursele moderne cu porumbei au inceput in Belgia si Olanda, in jurul anului 1810, numarul crescatorilor de porumbei sportivi din cele doua tari ajungand in zilele noastre pana la 90.000. In Romania, insa, acest sport a fost recunoscut abia in acest an.

Ministerul Eduatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a recunoscut, in urma cu aproximativ o luna, Federatia Romana de Sport Columbofil. In timpul conferintei de presa a nou infiintatei Federatii, presedintele Cezar Sinca a expus principalele obiective ale organizatiei: “Unul dintre principalele obiective este crearea unui campionat national. Avem de asemenea in plan crearea unui proiect de parteneriat cu primariile si scolile pentru popularizarea acestei dicipline si in randul tinerilor, prin crearea unor crescatorii la standarde europene in scoli si organizarea unui campionat interscolar. De asemenea, un alt obiectiv ar fi infiintarea unei scoli de arbitraj”

Articolul complet il gasiti pe hotnews.ro

Porumbeii si administrarea de vitamine

‘Care este cea mai buna zi in care sa le dau porumbeilor vitamine in timpul sezonului?’

Raspuns:

Multi campioni, veterinari si oameni de stiinta sunt sceptici in privinta vitaminelor, inclusiv eu.Niciodata nu am vazut ca porumbeii sa intre intr-o forma mai buna dupa ce li s-au dat vitamine.Mai mult de atat, ele sunt un factor riscant in tarile cu un climat cald.Unele din ele expira dupa mai putin de o ora atunci cand sunt expuse la caldura si lumina.Cu toate astea este mai bine sa nu se administreze vitaminele in apa, asta in cazul in care chiar credeti in ele, ci administrati-le in mancare.Cea mai buna zi nu este inainte sau dupa un concurs ci intre aceasta perioada, daca vreti sa le dati totusi.Unii veterinari promoveaza intr-adevar vitaminele, insa ei le vand pentru ca … si veterinarii trebuie sa manance.

Ad Schaerlaeckens

Porumbeii invarsta si urmasii lor

Este adevărat că porumbeii foarte în vârstă nu pot produce pui de valoare?

Nu, nu este adevărat. Sunt numeroase exemple de super-păsări ce au părinţi porumbei foarte în vârstă. Luaţi ca exemplu belgianul Boeckx. În 2000 a fost campion naţional la AS pe distanţă scurtă şi în 2001 fratele său a avut locul 4 naţional la AS. Ambele păsări au câştigat aceste titluri ca yearlingi; părinţii lor au fost născuţi în 1992 şi 1993 deci erau destul de bătrâni când aceşti aşi s-au născut. O problemă cu porumbeii foarte în vârstă ar putea fi laptele de guşă care a devenit mai puţin nutritiv. De aceea este bine ca ouăle acestora să fie puse la porumbei tineri pe post de doici.

La ce data incep zborurile cu vaduvii?

La ce data incep zborurile cu vaduvii?

Nu exista o data fixa. Totul depinde de conditia in care se afla pasarile si in mod special decursele in care doresti sa participi.In principiu este posibil sa pastrezi lotul de vaduvi, in forma, timp de 2 sau 3 luni. O conditie stabila si durabila la porumbei incepe atunci cand temperatura exterioara devina stabila si relativ constanta.Un crescator care are la dispozitie spatiu suficient si porumbei multi poate practica vaduvia, cu succes, incepand de la sfarsitul lunii martie pana la inceputul lunii august.Acesta poate incepe in martie sau inceputul lunii aprilie cu vaduvi care nu au fost imperecheati si si-au vazut femelele numai de doua sau trei ori, la intoarcerea de la zborurile de antrenament.

Pigeon

La mijlocul sezonului de zbor crescatorul poate zbura masculii care au fost imperecheati intre martie si sfarsitul lunii aprilie si apoi au fost trecuti la vaduvie, iar la sfarsitul sezonului de zbor poate zbura masculii care nu au fost imperecheati,dupa o perioada de aproape 10 zile de clocit, pentru a intarzia pe cat posibil naparlirea, la vaduvie.Dar acestea sunt exceptii care sunt folosite doar de catre unii dintre crescatori. Perioada normala de vaduvie este intre 15 aprilie si sfarsitul lunii iulie. Crescatorii cei mai valorosi, care au la dispozitie pasari puternice sunt capabile sa isi pastreze porumbeii in forma in toata aceasta perioada. Cu toate acestea este necesar ca toate pasarile pe care le inscriem la startul cursei sa se afle intr-o stare fizica mai buna decat pasarile competitorilor nostri.
In acest caz zicala `Rabdarea este de aur` este foarte adevarata

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

Porumbei Voiajori si celelalte rase

De multe ori m-am intrebat de ce porumbeii voiajori sunt atat de des intalniti. Ori de cate ori m-am dus in piete, targuri ii intalnesti, iar daca proprietarul nu reuseste sa-i vanda, ce face? le da drumul ca oricum isi gasesc drumul spre casa.

Tiberius-06657-99-735 DSCN2766-bis

Intre anii 2000 si 2003 am fost si eu atras de voiajori, dar m-am lasat destul de repede. Cred totusi ca rasa cu care intri in contact prima data este rasa de porumbei care ramane intiparita si la un moment dat tot ajungi sa cresti rasa respectiva.

Asa a fost cu mine, am inceput cu porumbeii comuni, dar repede am trecut la “postasii de ornament” asa cum ii stiam atunci, erau tot felul de corcituri intre carrier englez, berber, dragon, probabil carunculat de oradea; oricum la aceea data nu prea stiam eu exact ce fel de rasa de porumbei erau, dar imi placeau porumbeii cu “ciocul mare”.

A mai crescut o rasa cand am fost mic, si anume Roller de Debrecen, dar din anumite motive a trebuit sa renunt la ea. Aceste doua rase de porumbei mi-au placut de mic si in ziua de azi le cresc pe amandoua,

Porumbeii voiajori nu mi-au intrat la suflet, probabil pentru ca nu am reusit sa particip la concursuri, sau poate pentru ca la aceea data nu aveam posibilitatea de ai antrena pe distante mai mari.

[polldaddy poll=2201750]

Pentru ma multe infoormatii despre rasele de porumbei de agrement exista AICI o lista cu grupe de porumbei de agrement

Vaduvii si cresterea de pui

Este indicat sa permitem vaduvilor sa creasca un pui inainte de inceperea sezonului de zbor?

Cu cativa ani in urma am facut cateva investigatii in cateva crescatorii mari din Belgia. Aceste cercetari nu ne-au oferit nici dovezi pro, nici contra, referitor la influenta cresterii puilor pentru viitorii vaduvi.Am facut un sondaj printre primii douazeci de castigatori in concursurile nationale si am constatat ca in 60% din cazuri vaduvilor care obtinusera rezultate bune in anii anteriori li se permisese sa reproduca unul sau doi pui inainte de a fi trecuti la vaduvie.

Dintre porumbeii mentionati mai sus, 60% erau campioni mari din zonele Flandra si Antwerp, in timp ce restul de 40% erau porumbei campioni provenind din zona Liege, unde crescatorii nu agreeaza ideea de a-si lasa vaduvii sa reproduca inaintea inceperii concursurilor.In ceea ce priveste rezultatele obtinute la sondajul nostru de mai sus, unii dintre crescatorii carora le-am prezentat rezultatele sondajului nostru au avut rezerve legat de credibilitatea rezultatelor. Atunci i-am rugat sa accepte ca pot gresi atunci cand se gandesc ca persoanele intervievate nu au fost oneste si ar fi mintit in legatura cu metodele folosite. Dovada sta faptul ca noi am fost in crescatoriile respective la momentul gloriei lor si am vazut cu ochiii nostri ca in toate boxele porumbeilor de zbor se aflau cate unul sau doi pui. Daca unii dintre crescatori ii cred pe autorii care scriu despre acest subiect si afirma ca reproductia inainte de inceperea zborurilor diminueaza forta si rezervele interne ale porumbeilor, atunci si noi putem inclina sa dam crezare faptului ca marii campioni din Flandra care reproduc inainte de inceperea sezonului de zbor vor fi dezavantajati din start sa castige concursuri. Ceea ce in realitate chiar reusesc.

La acest punct al comentariului nostru, venim cu urmatoarea concluzie: Daca avem nevoie de pui trebuie sa reproducem din viitorii vaduvi si in anii in care inregistram un sezon prost sa fim onesti si sa ne recunoastem greselile.

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

Adaposturi in plus pentru vaduvi

Metoda vaduviei necesita instalatii speciale?


Este o conditie obligatorie.In ceea ce ne priveste, pentru o scurta perioada de timp am inregistrat rezultate bune la zbor cu vaduvi care se aflau in aceeasi crescatorie cu alte pasari. Dar daca vrei ca sa ai succes in permanenta, atunci trebuie sa iti gazduiesti vaduvii in incaperi separate si sa le oferi linistea necesara. Si acest lucru se poate obtine foarte usor daca ii desparti de ceilalti porumbei. Pentru vaduvi trebuie sa ai si boxe speciale, binecunoscute de catre toti cei ce practica vaduvia.Atunci cand incepem sa practicam vaduvia pentru prima data de obicei nu avem la dispozitie cele mai potrivite boxe la dispozitie. Si acest lucru ne provoaca dificultati si complicatii inutile. De aceea este indicat sa fim bine sfatuiti chiar de la inceput si sa manifestam rabdare.
Nu este nevoie sa facem exces de fonduri pentru a ne dota cu incaperi luxoase, dar fiecare crescator trebuie sa aiba la dispozitie cel putin doua sau trei incaperi. Una pentru vaduvi, alta pentru pasarile de reproductie si o a treia pentru pui. Dupa un timp, cand crescatorul va dispune de fonduri suplimentare, instalatiile si echipamentele sale se pot imbunatati.

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

De cati porumbei avem nevoie in cazul metodei vaduviei?

In cazul folosirii metodei vaduviei este necesar un lot de porumbei mai numeros decat in cazul metodei naturale?


Uneori se pare ca este nevoie de un numar mai mare de porumbei dar nu este o regula stricta. Este stiut faptul ca in sistemul vaduviei sunt zburati masculii, iar numarul mai mic de porumbei disponibili este compensat de faptul ca vaduvii pot fi zburati mult mai des in cursele de viteza si demi-fond decat masculii si femelele care sunt angajati dupa metoda naturala.

Un crescator care detine un lot mediu de 30 de porumbei din care 12 perechi sunt zburate la vaduvie, in fiecare duminica (sau sambata, in Marea Britanie) va avea acelasi numar de masculi pregatiti pentru zbor, spre deosebire de un alt crescator care are acelasi numar de porumbei dar zboara dupa metoda naturala.Din cele afirmate mai sus nu trebuie sa intelegem ca vaduvii sunt intotdeauna intr-o conditie fizica excelenta, dar avantajul lor este ca manifesta intotdeauna aceeasi dorinta de a se intoarce acasa, lucru care nu se intampla de fiecare data pentru pasarile care zboara dupa metoda naturala.  Un crescator care detine 30 de porumbei trebuie sa treaca in compartimentul de reproductie cel putin 3 masculi, pentru a-si asigura continuitatea susei. Atunci cand in lotul nostru de porumbei descoperim una sau doua femele bune zburatoare atunci le trecem alaturi de perechile de baza in compartimentul de reproductie si avem grija sa nu reproducem din ele in mod excesiv pentru a le putea zbura dupa metoda naturala.

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

Pericole in cazul metodei vaduviei

Exista pericole mascate pentru porumbei atunci cand sunt zburati prin metoda vaduviei ?


In cele mai multe cazuri riscurile la care sunt expusi masculii vaduvi nu sunt unele deosebite. Cu un management bun si un antrenament eficient vaduvii sunt expusi la aceleasi riscuri ca si atunci cand sunt zburati la natural. Daca totusi apar diferente, atunci acestea ar fi in avantajul vaduvilor.

In anul 1937 am inceput sa zbor in mod regulat dupa metoda vaduviei si atunci am pierdut numai 7 porumbei, din care 7 erau porumbei tardivi pe care toata lumea se astepta sa ii pierd. Nu acelasi rezultat l-as fi obtinut daca as fi zburat pasarile aceeasi perioada de timp, de pe cuib.Pericolul real in aceasta situatie este numarul redus de pui, dupa cum am observat in vizitele noastre la crescatoriile mici ale unor columbofili. Acesti crescatori neglijenti isi zboara toti masculii si femelele dupa metoda vaduviei. Si dupa doi-trei ani de succese acestia isi dau seama ca au neglijat foarte mult femelele si nu le-au acordat suficienta atentie, lasandu-le sa stea in compartimente prost dotate. Iar urmarea este o insatisfactie in ceea ce priveste produsii reprodusi din aceste femele. Cu aceasta problema nu se confrunta insa si crescatoriile mari deoarece acestea au incaperi special dedicate reproductiei. Din aceasta cauza trebuie sa avem grija ca in fiecare an, indiferent de posibilitatile materiale mai mari sau mai mici pe care le avem, saretragem cateva perechi de porumbei de la vaduvie si sa le trecem la reproductie. Cine nu va respecta sfatul nostru de mai sus va regreta mai devreme sau mai tarziu.

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

Unde gasim pasari valoroase?

De la ce crescători ar fi cel mai bine să iau păsări?

Aceasta este întrebarea care mi s-a pus cel mai des de-a lungul anilor. Din această cauză am fost atent să răspund şi în alte articole dar sunt lucruri pe care trebuie să le spui iar şi iar, deoarece sunt foarte importante şi mulţi oameni nu le înţeleg. Pe scurt, voi repeta lucrurile care sunt esenţiale:
- Nu vă lăsaţi prostiţi de farmecul numelor şi pedigreelor. Amintiţi-vă că pedigreele nu zboară.
- Luaţi porumbei de la crescători ce stau într-o zonă unde competiţia este puternică.
- Cel mai important lucru este norocul, deoarece chiar şi cei mai buni porumbei din lume pot da pui proşti.

Ad Schaerlaeckens

Metoda Vaduviei

1. Considerati ca metoda vaduviei este singura care asigura succesul ?


Eu nu consider ca vaduvia este singura metoda care garanteaza succesul. In prezent multi crescatori care erau adeptii metodei zborului la natural au inceput sa descopere aceasta metoda.Astazi, multi crescatori care au ramas in continuare adeptii jocului la natural incep sa se evidentieze. De ce sa nu obtinem si noi rezultate bune cand altii o fac?

2. Pe care dintre cele doua metode o preferati?

Metoda vaduviei de departe oferta cea mai mare certitudine, nu conteaza ceea ce anumiti crescator spun despre ea, este mai usor de aplicat si solicita cel mai putin timp.

Un lot de vaduvi care este bine pregatit si intretinut intra mai usor in forma, ceea ce ii permite crescatorului sa fie mai mult sau mai putin multumit, in timp ce un singur mic obstacol este suficient pentru a da peste cap toata pregatirea porumbeilor zburati dupa metoda naturala.Pentru a inregistra succese la zboruri practicand metoda naturala trebuie sa fii un adevarat artist si sa petreci mult timp printre pasari.Un crescator cu un lot mic de porumbei care zboara la natural poate obtine rezultate frumoase daca foloseste anumite metode necunoscute in trecut. Astazi, un crescator nu poate tine un lot mare de porumbei in conditii bune daca nu ii zboara dupa metoda vaduviei. Sfatul nostru pentru crescatorii care se afla in aceasta situatie este sa incerce ambele metode in acelasi timp. Un crescator poate zbura masculii maturi dupa metoda vaduviei,in timp ce in alta crescatorie cineva poate zbura femelele, care sunt imperecheate cu masculi tineri, dupa metoda naturala. Folosind aceasta metoda inveti sa iti cunosti femelele si astfel sa le introduci la reproductie pe cele mai valoroase. In acelasi timp aceasta metoda iti ofera posibilitateasa retragi cele mai bune femele care nu se preteaza la acest sistem de zbor.

Autor: Jules Gallez
Editat de: Martin Degrave

Crescatorie mare sau crescatorie mica

Pe porumbei.ro a fost prezentata o crescatorie din Marea Britanie, una de dimensiuni foarte mici, doar 7 perechi de porumbei maturi si doar 6 pui.

Acest domn din Marea Britanie a obtinut rezultate notabile cu porumbeii sai, in cursele de fond.

Ron-at-Loft-450AICI puteti gasi articolul in limba engleza

Anul acesta si eu am hotarat ca nu mai are rost sa am o crescatorie mare, asa ca am redus efectivul de porumbei de la aproape 100 de porumbei la doar 50-60 de porumbei.

In ultima parte a articolului de pe porumbei.ro dl. Ron Samford din Marea Britanie spunea ca isi hraneste porumbeii doar cu fasole iar in apa de baut nu pune nimic, doar apa. Eu ma gandeam ca trebuie sa hranesc porumbeii cat mai echilibrat, cu cat mai multe tipuri de cereale si alte seminte dar vad ca se poate si altfel. In vara aceasta un prieten de-al meu Adi Sabau a avut probleme cu porumbeii din cauza ca i-a supranutrit, acestia manifestau probleme cu picioarele si unii au si murit.

Cred totusi ca o crescatorie mare are si avantaje cat si dezavantaje. Porumbeii dintr-o crescatorie mica beneficiaza de o ingrijire mult mai atenta, acestia devin mult mai blanzi, bolile au o frecventa mult mai redusa si pot fi controlate mult mai usor.

Singurele probleme din anul acesta, legat de boli, le-am avut doar cu infectiile respiratorii, dar cu o intensitate mult redusa fata de anul trecut cand aproape toti porumbeii au avut parte.

Voiajor sport

Este o rasa cu prolificitate ridicata, cloceste si isi creste foarte bine puii.

Corpul: de constitutie robusta, dar armonioasa, fusiform, cu centrul de greutate situat intre cele doua aripi. Privit de sus, de la marginile umerilor spre varful aripilor, are forma de triunghiu echilateral. Tinut in mana, porumbelul aluneca foarte usor, pentru ca partea posterioara a corpului are dimensiuni reduse si numai coada, varfurile aripilor si picioarele pot fi cuprinse in palma, iar trunchiul, fiind foarte dezvoltat, nu mai încape. Osatura este puternica si solida. Oasele bazinului sunt stranse, tari, uniform ingrosate si bine rotunjite, cu capetele la o distanta de 0,5 cm la porumbei si 1 cm la porumbite.

Capul: de marime mijlocie, cu fruntea larga, putin ridicata, continuand linia ciocului. Privit lateral, incepand de la varful ciocului pana dupa ceafa, prezinta o linie convexa nedepasita de nici o adancitura sau colt. Forma capului variaza in functie de linia de selectie, dar intotdeauna este nemotat si cu fruntea nebombata. Forma, constitutia si dimensiunile capului variaza in mod pregnant la cele doua sexe.

Ciocul: mijlociu sau mijlociu spre lung, gros, usor indreptat in jos, cu cele doua mandibule inchise perfect; de culoarea cornului, la albi si baltati de culoare deschisa. Umflaturile de la baza ciocului sunt alungite, bine divizate, usor umflate, cu suprafata neteda si alba, zbarcita la porumbeii batrani; marimea lor variaza in functie de varsta, sex si linie de obarsie. Cele de la baza mandibulei inferioare sunt mici, netede, usor negelate la porumbeii batrani.

photobirdhotcopylarge

Ochii: asezati deasupra prelungirii liniei de inchidere a mandibulelor, mai aproape de crestetul capului. Irisul este galben-portocaliu si format din trei zone:

  • o zona ingusta in jurul pupilei, de culoare neagra sau vanata, continua sau intrerupta, numita „inel de valoare”. Caiger considera ca acest „inel de valoare” este semnul performantei, si dupa marimea, forma si constitutia lui se deosebesc 8 tipuri diferite
  • a doua zona urmeaza dupa „inelul de valoare”, este mai larga, de constitutie fin granulata si reprezinta zona de contractare a muschilor ciliari ai ochiului, care dilata pupila
  • zona externa este formata dintr-un camp circular, galben-portocaliu intens, de constitutie mai omogena si mai compacta; este delimitata de zona mijlocie printr-un inel rosu, de preferinta cat mai larg. Irisul este inconjurat de pleoapele (asa-numitele gene) cenusii, netede, numai la porumbeii batrani usor negelate, care acopera corneea.

Gatul: purtat vertical, este potrivit ca lungime, mai subtire la extremitatea superioara si ingrosat treptat spre extremitatea inferioara. Barbia este supta, fara membrana si scobita in linii ovale.

Pieptul: puternic dezvoltat, larg, bombat, musculatura pectorala puternica. Osul pieptului, lung si usor arcuit, nu este proeminent. Daca tinem porumbelul cu mana dreapta si il trecem usor, cu capul inainte, prin palma stinga pe jumatate deschisa, osul pieptului aluneca usor si arcuit. Spinarea este foarte larga anterior si stramtata mult spre coada, bine acoperita de remigele secundare, cu linie dreapta, orientata oblic dinainte inapoi.

Abdomenul este putin dezvoltat, ingust si plin.

Aripile: lungi, drepte, strans lipite de corp, cu remige lungi, elastice, largi, rotunjite la capete, purtate deasupra cozii. Varfurile aripilor nu se ating. Bratele si umerii sunt bogat imbracate cu fulgi. Remigele, cand deschidem aripa, se acopera unele pe altele fara goluri, iar varfurile lor alcatuiesc o linie convexa. Trecand cu degetul mare peste fata aripii inchise, de la umeri la varf, observam o suprafata complet neteda. Dupa teoria lui Ch. Vanderschelden, la porumbeii buni zburatori oasele bratului sunt groase, iar primele patru remige
primare au varfurile rotunjite si de aceeasi lungime.

Coada: formata din 12 rectrice, plata, purtata strans, ingusta cat o singura rectrice, are directie orizontala. Varfurile aripilor nu ajung pana la varful cozii. Crupionul, sau tartita, este bogat acoperit cu penaj abundent si matasos.

Picioarele: puternice, neincaltate, sunt mijlocii ca marime, cu degete puternice, drepte. Culoarea ghearelor este în corelatie cu cea a remigelor.

Penajul: fin, moale, matasos, bogat, lins si pudrat, colorat: vanat cu dungi negre pe aripi; gut de diferite nuante (vanat-guturiu, gut-vinetiu), negru, rosu, rosu pe trestiu, bujor, siv sau brumariu si baltat.

Sursa: Porumbei de agrement si ornament