Archive | Boli RSS feed for this section

Circoviroza la porumbei

Anul acesta m-am apucat de porumbeii voiajori, si am inceput sa fac antrenamentele cu puii cu masina asociatiei, dupa a doua etapa zburata au inceput problemele; cel mai probabil au contractat un virus de pe masina.  Domnul Dr. Catalin Tudoran scrie un articol in acest sens

Infecţia cu circovirus la porumbel este o boală contagioasă care afectează în special tineretul, producând o mortalitate variabilă care poate atinge chiar 100%.

Semnele clinice şi mortalitatea sunt consecinţa acţiunii circovirusului asociată cu infecţiile secundare cum ar fi diverşi agenţi virali (adenovirus, poxvirus, paramixovirus, etc), bacterieni (Salmonella, E.coli, Staphylococcus spp, Streptococcus spp, Mycoplasma spp), fungici (Candida spp) şi parazitari (Trichomonas, Eimeria spp) fapt ce explică nereuşitele terapeutice -   medicamentoase şi mortalitatea extraordinar de ridicată.

Circovirusul afectează porumbeii tineri între 1,5-2 luni până la aproximativ 12 luni vârstă.

Transmiterea se realizează pe orizontală prin fecale, contactul dintre porumbei în timpul curselor putând fi considerat un mijloc obişnuit de răspândire a virusului.

Transmiterea prin apa de băut sau prin aer nu este dovedită încă.

Circovirusul este în general rezistent la căldură şi la dezinfectantele uzuale.

La porumbel, circovirusul atacă şi distruge celulele sistemului limfatic (splina, timusul, bursa lui Fabricius) care sunt responsabile de mecanismele de apărare ale organismului, acţiunea lui fiind asemănătoare virusului HIV de la om care produce SIDA.

Asfel, sistemul imun nu mai este capabil să facă faţă celorlalţi posibili agenţi patogeni, chiar şi banali şi clachează.

În cadrul Laboratorului de Diagnostic ROMVAC, în  special în acest an dar şi în anii trecuţi, am întâlnit în cadrul patologiei columbofile din România la columbofili debutanţi dar şi consacraţi (inclusiv la crescătorii din Bulgaria şi Turcia), numeroase cazuri de îmbolnăvire la tineret care includeau: letargia, anorexia (lipsa poftei de mâncare), performanţe de zbor slabe, pierdere în greutate, rinite, respiraţie dificilă, “guşă plină”, diaree mucogelatinoasă sau verde-maro până la apoasă şi moarte subită, rapidă.

La examenele de laborator s-au izolat mai mulţi agenţi patogeni: E.coli, Salmonella, Candida spp, Trichomonas spp, Pseudomonas aeruginosa, Pasteurella spp, Staphylococcus spp, Streptococcus spp, totuşi care nu explicau morţile subite, deseori în urma unor tratamente prelungite cu antibiotice.

La cadavre s-au efectuat examene necropsice, negăsindu-se leziuni patognomonice.

La examenul histologic din bursa lui Fabricius s-a evidenţiat prezenţa unor corpusculi de incluzie botroizi caracteristici în celulele mononucleare, foliculare asociate cu depleţia limfoidă,  ceea ce a dus la diagnosticul de circoviroză.

TRATAMENT

Circovirusul nu este sensibil la antibiotice (acesta  explicând numeroasele nereuşite terapeutice efectuate cu diverse antibiotice)

Modul in care se face tratamentul il gasiti pe www.rrp.ro

 

Mierea de albine

Mierea îmbunătăţeşte ritmul cardiac, favorizând circulaţia sanguină din artere. Mai îmbunătăţeşte de asemenea fixarea calciului în oase.

Mierea se dă porumbeilor înainte şi după cursă pentru a le spori energia.

Pentru administrare, se amestecă o lingură de miere la doi litri de apă. Acest amestec se dă porumbeilor de două ori pe săptămână. Trebuie totuşi o atenţie sporită la miere, căci depăşirea dozei poate să provoace diaree.

La administrarea de miere, se poate adăuga şi puţin suc de lămâie, căci acidul ascorbic creşte rezistenţa la boli.

Sursa: Secretele Porumbeilor

Otetul de mere

Oţetul de mere previne salmonella şi tricomonaza. În cazul salmonellei, acidul acetic din oţetul de mere omoară bacteriile din intestine ce provoacă această bacterie.

În cazul tricomonazei, oţetul scade PH-ul din intestine sub valoarea de 5.5, iar tricomonaza nu se mai poate dezvolta. Pentru administrare, se amestecă 20 ml de oţet de mere cu 2 litri de apă.
Acest amestec se da alternativ din două în două zile.

Sursa: Secretele Porumbeilor

Salmoneloza

Este una din cele mai grave boli bacteriene ale porumbeilor, provocând pierderi mari în efective.

Agentul patogen

Boala este cauzată de Salmonella typhimurium var. copenhagen.

Bacteria rămâne infectantă în mediul exterior în condiţii optime timp de un an.

Căi de infecţie cu salmonele:

- inhalarea de praf cu salmonele

- consumul de furaj infestat de insecte, şoareci, şobolani

- adăpătoare şi hrănitoare murdărite

- la împerechere

- prin ou de la femelă

- puii prin intermediul laptelui de guşă

- prin porumbeii purtători, care au supravieţuit infecţiei cu salmonela, fără ca să se îmbolnăvească, eliminând bacterii la intervale neregulate, prezentând un risc pentru tot efectivul, inclusiv puii.

Simptomatologie

Forma acută (mai ales la pui):

Enterită, fecale moi, de culoare verzuie; rămânerea în urmă cu dezvoltarea datorită afectării organelor (ficat,rinichi, splină); slăbire, mortalitate.

Embrionii infectaţi cu salmonele mor încă în ou sau după câteva zile de la eclozionare.

Forma cronică (mai ales la adulţi):

Artrite, dereglări în mers şi zbor, pierderea echilibrului,torticolis.

Diagnostic

Examinarea bacteriologică a fecalelor sau organelor. Cu ajutorul antibiogramei se poate alege medicaţia potrivită.

Diagnostic diferenţial

Paramixoviroză, ornitoză, coccidioză, parazitoze intestinale,trichomonoză.

Indicaţii privind tratamentul

În cazul apariţiei simptomelor trebuie început imediat administrarea de furazolidon+. După efectuarea examenului bacteriologic, respectiv a antibiogramei putem schimba

medicaţia (de ex. ampicillin-t).

Este indicată tratarea întregului efectiv, nu este de ajuns numai tratarea indivizilor bolnavi. Verificarea privind rezultatele tratamentului se realizează prin examen coprologic, cel mai repede cu 14 zile după terminarea tratamentului, şi se repetă de două ori la interval de 3 săptămâni.

Gripa porumbeilor

Îmbolnăvirea aparatului respirator se datorează mai multor agenţi infecţioşi, care produc o boală mixtă. Între cauzele declanşatoare amintim factorii care scad rezistenţa organismului, între care şi condiţiile de întreţinere a volierei.

Agenţi patogeni

Între agenţii patogeni implicaţi se numără micoplasme, viruşi, ciuperci şi Trichomonas. Acestea scad rezistenţa

organismului şi produc mediu favorabil pentru înmulţirea germenilor de pasteurele, coci şi bacterii coli. De fapt acestea (agenţi patogeni secundari) cauzează simptomele vizibile a bolii: sunetul horcăitor provenit din ciocul animalelor.

Cauza gripei porumbeilor nu este întotdeauna un agent infecţios. Aerisirea incompletă a porumbarului, conţinutul scăzut de oxigen şi/sau conţinutul crescut de gaze nocive şi praf, adică orice condiţie neprielnică, conduce la scăderea rezistenţei organismului porumbeilor.

Simptomele bolii

Iniţial apare tusea şi scurgeri din cioc, care în forma acută se transformă în scurgeri muco-purulente, de culoare

galben-maronie. În această fază scade consumul de furaj şi apă, animalele devin abătute, se opreşte procesul de năpârlire. Animalele prezintă prurit în zona capului şi nasului.

În cazul deschiderii ciocului se poate observa o secreţie mucoasă de la baza limbii până la palatul gurii, mucoasa faringelui este inflamată.

În forma avansată a gripei se formează depuneri alb-gălbuie pe zona laringelui. Inflamaţia progresează spre trachee şi bronhii.

Diagnosticul gripei

În cele mai multe cazuri diagnosticul se poate pune pe baza comportamentului animalelor bolnave, modificărilor

din zona capului, simptomele aparatului respirator, sunetele horcăitoare specifice.

În cazul apariţiei primului simptom este indicat examen medical veterinar şi determinare bacteriologică.

Diagnostic diferenţial

Ornitozătrichomonoză.

Indicaţii privind tratamentul:

chevimulin-tdin momentul apariţiei primului simptom

sau chevicet-t

sau aviosan

sau chlortetracyclin+

/tylosin+.

Îndepărtarea factorilor şi stresorilor care reduc rezistenţa organismului – controlul porumbarului (oxigenare, aerisire), depunerile de praf şi încărcătura aerului cu particole de praf.

Observaţie

Pe durata tratamentului porumbeii să nu primească furaj cu conţinut crescut de calciu (de ex. grit), fiindcă, calciul leagă clortetraciclina, astfel scăzând eficacitatea ei.


Indicaţii pentru menţinerea igienei

Curăţirea porumbarului

Excrementele, deşeurile şi aşternutul trebuiesc eliminate zilnic, iar după aceea prumbarul trebuie aspirat. Adăpătoarele şi hrănitoarele trebuiesc spălate zilnic cu apă călduţă şi uscate înainte de a fi puse din nou în funcţiune.

Dezinfecţie cu desinfectans

Poate fi utilizat contra virusurilor (de ex. variola porumbeilor), bacteriilor (de ex. salmonele, E. coli), micoplasmelor şi ciupercilor. În ziua indicată de planul tratamentelor, după curăţirea mecanică, porumbarul, pardoseala, pereţii, ustensilele vor fi stropite cu desinfectans. Soluţia se prepară din 60 ml desinfectans la 2 litri apă. Dezinfectantul este activ timp de 4 ore, nu este nevoie de clătire cu apă a suprafeţelor dezinfectate. Porumbeii poate să rămână în porumbar.

Dezinfecţie cu parafectans

În special contra ouălor şi larvelor de Ascaridia şi Capillaria, respective oochisturi de coccidia şi trichomonas, totodată cu efect şi contra virusurilor, bacteriilor şi ciupercilor. Soluţia se prepară din 60 ml parafectans la 2 litri apă. Dezinfectantul este activ timp de 4 ore, nu este nevoie de clătire cu apă a suprafeţelor dezinfectate. Porumbeii trebuiesc scoşi din porumbar până când suprafeţele şi ustensilele stropite se uscă. Este indicat aerisirea porumbarului înainte de repopulare.

Observaţie

Pe perioada zburării este indicat a se folosi metode de tratamente doar contra bolilor speciale.

Împiedicarea răspândirii agenţilor infecţioşi prin utilizarea chevi-tren sau ins 15

Paraziţii externi ai porumbeilor (de ex. acnee, căpuşe, pureci, păduchi, muşte, ţânţari şi alte insecte) pot transmite diferite boli.

De aceea porumbarele, unde aceşti paraziţi se pot ascunde, aproximativ o dată la două luni este indicat să fie tratate (stropite, până când apar picături) cu:

- soluţie chevi-tren: (60 ml / 2 litri de apă) sau

- soluţie ins 15: (60 ml / 2 litri de apă)

Alte reguli de igienă

Păsările domestice şi cele sălbatice trebuiesc îndepărtate din jurul porumbarului. Porumbeii care apar în jurul porumbarului şi cele nou achiziţionate să fie ţinute în carantină în afara porumbarului.

INS 15

Flacon  300 ml

Insecticid sub formă de concentrat cu efect imediat şi îndelungat, pentru utilizare în porumbar.

Compoziţie: 3 % cipermetrină, ciclohexanon, izopropilglicol

ATENŢIE: manevrarea soluţiei pe timpul utilizării să se facă cu grijă, are efect dăunător asupra sănătăţii, a nu se înghiţi, a se evita contactul cu pielea. Are efect iritant asupra ochilor şi pielii. Dacă ajunge în ochi a se clăti abundent cu apă. În timpul muncii a se folosi mănuşi de protecţie.

A se depozita la loc răcoros şi ferit de umezeală. A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Dozare: sol. ins 15 = 60 ml/ litru apă

Durata tratamentului: în funcţie de necesitate

Chevi-tren

Prezentare: Flacon a 300 ml • Insecticid cu efect îndelungat. Pentru porumbei voiajori

Compoziţie: 300 ml

conţine 3 g 2-clor-1-(2,4,5-triclorfenil)-vinil-dimetil-fosfat

Indicaţii: contra muştelor, ţânţarilor, ectoparaziţilor (acarieni,căpuşe, păduchi)

Dozare: 60 ml soluţie în 2 litri apă.

Administrarea de antibiotice la porumbei

Saptamana trecuta am citit un articol pe porumbei.ro despre administrarea antibioticelor; in Romania de cele mai multe ori se administreaza medicamentele dupa ureche fara a se realiza analize coprologice sau de sange. Din aceasta cauza virusii si bacteriile au capatat o rezistenta sporita la mai multe medicamente.

În urma monitorizărilor prin antibiograme a principalilor agenţi bacterieni patogeni la porumbei, în ultimii 7 ani, în cadrul Laboratorului de Diagnostic în patologia aviară Romvac, s-au evidenţiat următoarele:
- În urma folosirii îndelungate şi adesea abuzivă a antibioticelor, nivelul antibiorezistenţei a crescut.

- S-a constatat creşterea semnificativă a rezistenţei la antibiotice a E. Coli (care în trecut era combătut folosind cu succes antibiotice „uzuale”).
- Se remarcă rezistenţa deosebită a Pseudomonas aeruginosa.
- Aminoglicozidele (Gentamicină, Neomicină, Spectinomicină). Ceftiofur şi Colistinul îşi păstrează per total eficienţa asupra bacteriilor gram negative: Salmonella, E. Coli etc., datorită faptului că nu se absorb decat în proporţie redusă, de la nivel intestinal, nu au dat naştere la multe tulpini rezistente, această caracteristică limitand utilizarea lor în stările patologice cu manifestare septicemică, fiind utile doar în infecţiile intestinale (enterite – diaree).
- Se remarcă efectul convenabil al asociaţiilor de antibiotice cu acţiune sinergică.
- Macrolidele (eritromicină, tylosin, tilvalosin) şi tetraciclinele (oxitetraciclină, clortetraciclină, tetraciclină, doxiciclină) au un efect redus antimicrobian, mai mult se vor utiliza pentru efectul micoplasmocid (singure) sau în asociere cu alte antibiotice pentru a le potenţa efectul antimicrobian.
- Avand în vedere creşterea alarmantă a antibiorezistenţei (în special a E. Coli) se recomandă administrarea simultană a unor asociaţii de antibiotice sinergice (Enrofloxacin + Colistin, Lincomicin + Spectomicin, Amoxiciclină + Colistin, Fosfamicină + Tylosin, Doxiciclină + Tylosin etc.) cu spectru larg şi efect sistemic (pe cat posibil şi micoplasmocid) şi rotirea periodică a acestora (o clasă de antibiotice cu alta).
- De regulă, antibioticele se vor administra pe o perioadă de 3 – 5 zile (excepţie în cazul Salmonelozei = 7 – 10 zile sau Chlamidiozei – Ornitoză = 30 zile).

Articolul intreg il gasiti pe porumbei.ro

Ornitoza

Ornitoza este o boală infecţioasă răspândită la numeroase specii de păsări de pe întreg glob, care se transmite atât la mamifere cât şi la om. În Germania ornitoza porumbeilor este o boală infecţioasă declarabilă.

Agentul patogen

Boala este cauzată de Chlamidia psittaci. Chlamidiile sunt microorganisme mici, fără posibilitate de deplasare, caretrăiesc în celulele gazdei. Infecţia apare prin inhalarea prafului infectat cu agenţi patogeni, prin consumul de apă sau furaj murdărit de fecalele animalelor bolnave, respectiv puii pe perioda hrănirii lor de către părinţi.

Simptomatologie

Ornitoza se prezintă sub două forme: acută şi cronică

Forma acută apare la porumbeii tineri: respiraţie horcăitoare, inflamaţia pleoapelor uni- sau bilateral, enterită cu diaree apoasă.

Forma cronică este mai frecventă la porumbeii adulţi, dar în cazul lor boala este asimptomatică sau cu semen minore.

Porumbeii vindecaţi rămân purtători de Chlamidia şi reprezintă o sursă de infecţie continuă pentru animalele tinere şi om.

Diagnostic

Putem preleva probe din splina, ficatul, ţesutul conjunctiv sau sacii aerofori ai porumbeilor morţi, prin utilizarea coloraţiei Stamp se obţin cele mai bune rezultate în cazul examinării la microscop. De la animale vii putem recolta chlamidii din fecale sau din cloacă cu ajutorul unui tampon. Ne stă la dispoziţie şi metoda serologică de determinare a anticorpilor specifici.

Diagnostic diferenţial

Gripa, salmoneloza, paramixoviroza.

Indicaţii privind tratamentul

Crescătoriile de porumbei de mult timp prezintă succes în tratamentul contra chlamidiilor prin utilizarea de chlortetracyclin+. În vederea menţinerii concentraţiei sanguine al antibioticului nu este indicată întreruperea, respectiv oprirea tratamentului de 30 zile cu chlortetracyclin+.

Observaţii

Pe durata tratamentului porumbeii să nu primească furaj cu conţinut crescut de calciu (de ex. grit), fiindcă, calciul leagă clortetraciclina, astfel scăzând eficacitatea ei.

Porumbeii bolnavi nu pot fi zburaţi.

Pe perioada bolii să nu aibă acces la bazinul de baie.

Musca porumbeilor

Ati vazut vreodata un rand de gauri in aripa de zbor a porumbeilor? Acestea sunt cauzate de un tip special de muste, numitePseudolynchia canarensis.Adultii acestei specii traiesc pe corpul masarii, misuninad prin pene. Ele sunt consumatoare de sange, muscaturilor cauzand dureri, iritare si neliniste porumbeilor. Pentru a se hrani, ele isi introduc trompa in foliculul plin de sange al unei pene in crestere. Atunci cand aceasta pana se desfasoara, “tunelul” creat de trompa de alimentare al mustei ia aspectul unei serii de gauri.

Mustele isi depun ouale pe excrementele acumulate ale pasarilor, iar larvele lor se dezvolta aici. Numarul de muste este mai mare in lunile mai calduroase, atunci cand pasarile cresc pui si cand ele pot sa muste micii porumbei si sa se inmulteasca in excrementele dimprejurul cuibului cu pui. Este interesant de stiut faptul ca saliva mustelor adulte cauzeaza puilor diaree, care le favorizeaza larvelor supravietuirea.

Tratament:

Igiena continua si indepartarea eficienta a excrementelor ( de reamintit faptul ca excrementele acumulate dedesuptul grilajului podelei sau stranse morman in apropierea adapostului pot sa serveasca drept mediu de inmultire al mustelor) conteaza mult in controlul problemei. Totusi, daca este necesar, orice musca depistata pe pasari trebuie distrusa, fie prin pulverizarea cuParmethin fie printr-un tratament de 24 ore cu Moxidecin. Dubland acest tratament cu imprastierea de Permethin prin adapost, in special inainte de perioada de reproductie, problema se va rezolva sigur.

Sursa: Sanatatea, bolile & managementul porumbeilorDr. Colin Walker

E Coli

Escherichia coli este agentul patogen cel mai frecvent pe lângă salmonele cauzator de modificările bacteriene al tractului intestinal.

Agentul patogen

E.coli este un comensal al florei intestinale atât la om, cât şi la animalele homeoterme.

Bacteriile E.coli eliminate cu fecalele în mediul exterior rămân capabile de înmulţire timp de mai multe luni.

Bacteriile coli ajung prin intermediul furajului sau apei infectate, eventual prin aerul inspirat în tractul digestiv, respectiv în aparatul respirator, astfel şi în bronhiole.

Patogenie

Înmulţirea rapidă a E. coli duce la enterită gravă, cauzând scăderea excesivă a nivelului de electroliţi din organism.

Bacterii patogene de E. coli pot ajunge şi în circulaţia sanguină localizându-se pe urmă în diferite organe. Apare

colisepticemia cu simptome generale, ducând în decurs de câteva ore sau zile la exitus.

Simptomatologie

Apar simptome generale, ca abatere, inapetenţă, polidipsie, slăbire. Poate fi atins şi aparatul respirator, mai ales bronhiolele.

Diagnostic

Prin examen bacteriologic din probe prelevate din organe.

Examenul de laborator trebuie efectuat în decurs de 24 ore de la moarte, altfel rezultatul poate fi compromis.

Cu antibiogramă putem alege medicamentul cel mai potrivit pentru tratament.

Diagnostic diferenţial

Salmoneloză, hexamitiază, coccidioză

Indicaţii privind tratamentul:

În cazul apariţiei primelor simptome a infecţiei cu E.coli trebuie început imediat tratamentul cu furazolidon+.

După efectuarea examenului bacteriologic, respectiv a antibiogramei putem schimba medicaţia

(de ex. ampicillin-t,vezi planul de tratament la salmoneloză).

Salmoneloza (salmonella)

Este una din cele mai grave boli bacteriene ale porumbeilor, provocând pierderi mari în efective.

Agentul patogen

Boala este cauzată de Salmonella typhimurium var. copenhagen. Bacteria rămâne infectantă în mediul exterior în condiţii optime timp de un an.

Căi de infecţie cu salmonele:

  • inhalarea de praf cu salmonele
  • consumul de furaj infestat de insecte, şoareci, şobolani
  • adăpătoare şi hrănitoare murdărite
  • la împerechere
  • prin ou de la femelă
  • puii prin intermediul laptelui de guşă
  • prin porumbeii purtători, care au supravieţuit infecţiei cu salmonela, fără ca să se îmbolnăvească, eliminând bacterii la intervale neregulate, prezentând un risc pentru tot efectivul, inclusiv puii.

Simptomatologie

Forma acută (mai ales la pui):

  • Enterită, fecale moi, de culoare verzuie; rămânerea în urmă cu dezvoltarea datorită afectării organelor (ficat,

rinichi, splină); slăbire, mortalitate.

  • Embrionii infectaţi cu salmonele mor încă în ou sau după câteva zile de la eclozionare.

Forma cronică (mai ales la adulţi):

  • Artrite, dereglări în mers şi zbor, pierderea echilibrului, torticolis.

Diagnostic

Examinarea bacteriologică a fecalelor sau organelor. Cu ajutorul antibiogramei se poate alege medicaţia potrivită.

Diagnostic diferenţial

Paramixoviroză, ornitoză, coccidioză, parazitoze intestinale, trichomonoză.

Indicaţii privind tratamentul

În cazul apariţiei simptomelor trebuie început imediat administrarea de furazolidon+. După efectuarea examenului bacteriologic, respectiv a antibiogramei putem schimba medicaţia (de ex. ampicillin-t).

Este indicată tratarea întregului efectiv, nu este de ajuns numai tratarea indivizilor bolnavi.

Verificarea privind rezultatele tratamentului se realizează prin examen coprologic, cel mai repede cu 14 zile după terminarea tratamentului, şi se repetă de două ori la interval de 3 săptămâni.

Probioticele – bacteriile benefice

Probioticele (bacterii benefice) sunt organisme mici care ajuta la mentinerea balantei normale a microorganismelor (microflora) de la nivel intestinal. Tractul digestiv normal contine bacterii benefice care impiedica dezvoltarea bacteriilor daunatoare si contribuie la mentinerea unui sistem digestiv sanatos. Probioticele creeaza o baza solida in sistemul gastro-intestinal, in cazul in care nu se afla la dispozitie, absenta lor cauzeaza deficiente si se soldeaza cu consecinte grave, din punct de vedere al sanatatii. Cel mai mare grup de bacterii probiotice de la nivel intestinal este cel al acidului lactic, dintre care Lactobacillus acidophilus gasit in iaurt este cel mai cunoscut. Drojdia de bere este, de asemenea, o substanta probiotica.

In majoritatea cazurilor, probioticele sunt folosite pentru profilaxia diareei determinata de antibiotice. Antibioticele omoara, pe langa bacteriile care determina aparitia unei boli, si bacteriile benefice ale tubului digestiv. O scadere a bacteriilor benefice poate duce la diaree. Administrarea unor suplimente probiotice (ex.: iaurt) poate ajuta la inlocuirea bacteriilor benefice pierdute si astfel poate fi prevenita diareea. Scaderea bacteriilor benefice poate conduce la dezvoltarea altor infectii.
Rezultatele unor studii recente sugereaza ca probioticele gasite in iaurt ajuta la preventia diareei determinata de antibiotice. Totusi, sunt necesare mai multe studii pentru a confirma eficienta iaurtului. Pentru a conferi beneficiu, iaurtul trebuie sa contina culturi active, iar pe majoritatea cutiilor de iaurt este indicata eventuala prezenta a culturilor active.

Probioticele sunt considerate ca fiind sigure deoarece bacteriile continute de acestea constituie o parte normala a tractului digestiv. Nu s-au impus aceleasi conditii la suplimentele alimentare ca si la medicamente. Cand sunt folosite suplimente alimentare, vor fi retinute urmatoarele aspecte: in afara vitaminelor si mineralelor, nu sunt cunoscute efectele de lunga durata a suplimentelor alimentare.

Sucul de usturoi

Am gasit un articol interesant legat de usturoi si administrarea lui porumbeilor. Mai jos gasiti o parte din articol iar articolul intreg il gasit pe blogul KING”S BLOG.

Sursa poza: farmacia-naturii.weblog.ro

In 1,5 litri de apa se pun 8 capatani mari de usturoi curatate si pisate marunt. Se mai adauga 1 lingurita cu miere din prima zi si se lasa la macerat. LA 1-2 zile il mai agitati bine, dupa 7 zile mai adaugati o lingurita de miere si o ceapa mare tocata marunt , agitati la 1-2 zile, dupa 4-5 zile mai puneti o lingurita de miere iar dupa cam 3 saptamani este gata, il scurgeti de pulpa grosiera, stoarceti 2 lamai si il pastrezi in frigider. Eu folosesc urmatoarea formula de administrare: pe 1 ale luni le dau otet in apa cate 10 ml/litru iar pe 15 ale lunii le dau suc de usturoi 5ml/litru de apa, sa nu le lasati aceste amestecuri mai mult de 2 zile. Dupa ele se da apa curata. Ps: sa nu amestecati sucul de usturoi cu otetul k nu o sa aveti rezultate.

Sucul de usturoi este foarte benefic la urmatoarele:

  • salmonela;
  • tricomonoza;
  • vermicid;
  • antibiotic natural;

Restul articolului il gasiti pe KING”S BLOG.

Plan de vaccinare contra Paramixovirozei

Cea mai bună protecţie contra infecţiei cu Paramixovirus este imunizarea activă a întregului efectiv.

Cu vaccine chevivac-P200

Respectiv împiedicăm infecţia prin respectarea regulilor de igienă. Vaccinarea preventivă prezintă succes numai dacă acoperă tot teritoriul.

Data vaccinării preventive

Pentru vaccinare este apt fiecare porumbel adult şi vizibil sănătos. Porumbeii vizibil bolnavi şi cei slăbiţi nu pot fi vaccinaţi.

Reproducătorii: cu 4 – 6 săptămâni înainte de perioa da de împerechere.

Porumbeii tineri: cu 4 zile înaintea părăsirii cuibu lui.

Porumbeii transportaţi: cu 4 – 6 săptămâni înaintea voiajului.

Porumbeii de expoziţie: cu 4 – 6 săptămâni înaintea expoziţiei.

Read more…

Plan de vaccinare contra Salmonelozei

Cea mai sigură protectie contra infecţiei cu Salmonella reprezintă vaccinarea preventivă cu chevivac-S.

Data vaccinării

Fiecare porumbel sănătos poate fi vaccinat. Nu pot fi vaccinaţi porumbeii bolnavi şi cei puşi în carantină. Înaintea vaccinării se efectuează un tratament cu antibiotic pentru a preveni mortalităţile cauzate de eventualele boli nerecunoscute.

Porumbeii pot fi vaccinaţi:

  • Porumbeii tineri: cu o săptămână după înţărcare.
  • Porumbeii în vârstă: aprox. cu 4 săptămâni înaintea împerecherii.
  • Porumbeii voiajori: cu min. 3 săptămâni înaintea voiajului.
  • Porumbeii ornamentali şi reproducătorii: cu min. 3 săptămâni înaintea expoziţiei, fiecare porumbel trebuie vaccinat preventiv.

Porumbeii nevaccinaţi pot prezenta surse de infecţie.

Vaccinuri

chevivac-S


Doză: 0,2 ml / porumbel

Administrare: se injectează subcutan în treimea inferioară a gâtului (nu imediat sub cap). Să poziţionăm acul seringii paralel cu vertebrele cervicale.

După 2- 3 săptămâni de la administrare vaccinul are efect complet. Vaccinul asigură o imunitate de 12 luni.

Reguli complementare

Favorizează rezultatele pozitive ale vaccinării preventive astfel şi sănătatea porumbeilor şi performanţele lor:

  • asigurarea condiţiilor optime de întreţinere a porumbeilor
  • nutriţia optimă a porumbeilor pentru întărirea condiţiei fizice
  • administrare de livimun® pentru mărirea reacţiilor imunologice specific
  • administrare de multivitamin EB12
  • protejarea efectivului contra agenţilor infecţioşi şi parazitari.

Raceala Ochiului – Coriza

Anul acesta m-am confruntat din nou cu aceasta boala, se pare ca revine in anii ma ploiosi.

Cum apare acesta boala?

Porumbeii au un anumit numar de sinusuri in cutia craniana. Atunci cand mucoasa unui sinus devine inflamata, secreta un fluid, care se acumuleaza in sinus. Aceste sinusuri sunt drenate de o serie de tuburi foarte subtiri, datorita faptului ca lichidul se formeaza mai repede decat poate fi eliminat astfel se foarmea umflaturi dedesuptul ochiului.

Majoritatea infectiilor sinusurilor se datoreaza fie Chlamydiei, fie Mycoplasmei. Chlamydia inflameaza deasemeni si membrana care captuseste pleoapa cauzand conjunctivita. Iritatea care insoteste acest fenomen determina producerea unei cantitati mari de lacrimi, care se varsa peste marginea pleopei, se usuca in contact cu aerul si se lipesc de pene. Fluidul se scurge din sinus prin canale sub zona cerata, patandu-l, inainte de a patrunde prin deschizatura in cerul gurii si apoi in gat. Combinatia dintre sinuzita si conjunctivita a fost denumita de crescatori “raceala ochiului”.

Administrarea de Baytril 2,5%, 3 picaturi de doua ori pe zi, sau alt antibiotic impotriva Chlamydiei sau Mycoplasmei, refac pasarea in cateva zile. In unele cazuri, am observat ca se vindeca de la sine dar intr-un interval de timp mai mare.

Diagnosticarea Circo-virusului

Trebuie sa suspectati o infectie cu circo-virus daca:

  • Porumbeii dumnaeavoastra, in special puii, arata o varietate de semne de boala, si in cazul unor pasari, acestea evolueaza pana survine moartea
  • Exista probleme neintrerupte legate de E-coli, trichomonoza sau, in special infectii respiratorii, in ciuda ingrijirii de calitate, a unui management bun si medicatiei adecvate.

Pentru diagnosticarea acestei infectii nu este de-ajuns doar observarea simptomelor, aceste simptome sunt de regula provocate de bolile secundare ( tricomonoza, E-coli, infectiile respiratorii). Pasarile infectate cu circo=virus au arat un apetit scazut, letargie, diaree cu aspect de la usor apos la abundente si gelatinoase, pierdere in greutate, scurgeri nazale, dificultate in respiratie, o secretie galbuie la marginile ciocului si apoi moartea.

Se recomanda prudenta in punerea unui diagnostic clar si evitarea grabei in formularea de concluzii. Daca exista posibilitatea unor teste de laborator ar fi indicat sa se faca aceste teste pentru a se putea pune un diagnostic cat mai clar si corect.

Circo-virusul un fel de SIDA pentru porumbei

Circo-virusul este uneori numit SIDA din cauza modului in care distruge sistemul imunitar si creeaza vulnerabilitate la infectiile secundare.

Circo-virusul este inca o problema noua in privinta porumbeilor. Bolile legate de circo-virus au fost identificate la gaini si papagali si, inca din 1986, s-a demonstrat ca acest virus provoaca boli si la porumbei. Acest lucru s-a realizat mai intai in Canada, in 1986, apoi in Australia in 1989, iar in USA in 1990.

Virusul afecteaza un anumit tip de celule albe din sange numite limfocite, aceste celule joaca un rol important in sistemul de aparare imunitar. Prin distrugerea limfocitelor din sange pasarile devin vunerabile la infectii secundare cu alti virusi, bacterii si paraziti. Boli precum trichomonoza, infectiile respiratorii vor deveni tot mai greu de stampanit in crescatoriile noastre, datorita deteriorarii sistemului imunitar.

La fel ca si in alte infectii, virusul ataca pasarile tinere 6 saptamani si merge pana la 1 an. Virusul provoaca moartea pasarilor mai tinere si apoi pare sa afecteze pe cele mai invarsta cele care au naparlit deja, trei sau patru pene de zbor. Pasarile afectate sunt slabe, deshidratate, reticiente la miscare si prezinta o scurgere galbena uscata pe marginile ciocului. De regula este neobisnuit sa afecteze puii care au naparlit deja cinci sau mai multe pene de zbor.

Se presupune ca pasarile mai mature au o rezistenta legata de varsta ca urmare a infectiilor anterioare. Virusul pare sa fie mai greu de transmis in colonie. De fapt doar un numar redus ( mai putin de 10 % din pasari) devin bolnave si mor. Alte pasari chiar daca intra in contact direct cu pasarile bolnave pot sa nu dezvolte simpotomele boli si sa ramana sanatoase.

Va urma…